Dincolo de Brain Awareness Week: Importanța neuroștiințelor și încurajarea generațiilor viitoare

Imagine preluată din: http://www.dana.org/BAW/

Creierul, organul ce servește ca centru al sistemului nervos, este reprezentat printr-o masă gelatinoasă de aproximativ 1,5 kg de o complexitate extraordinară. Creierul este organul care controlează toate funcțiile organismului, interpretează informația din lumea exterioară și cuprinde esența minții și a unicității fiecărui individ în parte. Inteligența, creativitatea sau emoțiile, sunt doar câteva dintre procesele controlate de creier.

Încă din Egiptul Antic, până la studiul „globulelor” și al neuronilor din secolul al XVIII-lea există dovezi ale practicării neuroștiințelor de-a lungul istoriei. Civilizațiile timpurii nu aveau metodele necesare pentru a cunoaște creierul uman în profunzime, de aceea informațiile erau bazate în principal pe presupuneri (spre exemplu, egiptenii considerau că nu creierul, ci inima este centrul inteligenței).

Pentru un istoric mai detaliat al metodelor de studiu al creierului, puteți viziona:

https://www.khanacademy.org/test-prep/mcat/behavior/biological-basis-of-behavior-ner/v/early-methods-of-studying-the-brain

Metodele de studiu din domeniul neuroștiințelor au evoluat considerabil de-a lungul secolelor, iar în secolul al XX-lea neuroștiințele au devenit un domeniu de sine stătător. În prezent, studiul creierului uman se face  cu ajutorul unor metode avansate precum Computerul Tomograf (CT), Imagistica prin Rezonanță Magnetică functională (RMNf), elecroencefalograful (EEG), magnetoencefalograful (MEG) sau Tomografia prin Emisie de Pozitroni (PET).

Cu ajutorul acestor metode de studiu al creierului s-au înregistrat progrese considerabile, iar cercetătorii din întreaga lume lucrează împreună în echipe interdisciplinare pentru a facilita descoperirea cauzelor bolilor neurologice sau psihiatrice și a unor noi metode de tratament, din ce în ce mai eficiente.

Acum aproape 24 de ani, Dana Foundation a avut pentru prima dată viziunea pentru Brain Awareness Week (BAW), un proiect ce a atins rapid o audiență globală, încurajat și dezvoltat de pasiune, cunoaștere și dedicație din partea comunătății de neuroștiințe.

Cu ajutorul organizației  Dana Alliance for Brain Initiatives (DABI) și a  European Dana Alliance for the Brain, BAW a ajuns să aibă peste 2.200 de parteneri în peste 76 de țări în 2009. Multe grupuri din toate colțurile lumii și-au unit eforturile prin desfășurarea de activități interesante, amuzante și creative pentru a face cunoscută cercetarea neuroștiințifică, astfel încât numărul de parteneri este în continuă creștere (McNerney, Chang, & Spitzer, 2009).

Preluat din: http://www.fens.org/Outreach/FENS-Brain-Awareness-Week/

Brain Awareness Week (BAW) oferă o oportunitate de a face cunoscut progresul în cercetarea creierului, de asemenea și progresul în diagnoza, tratamentul și prevenția tulburărilor cerebrale precum Alzheimer, Parkinson, atac cerebral, schizofrenie sau depresie.

De ce este important BAW? Fiind o acțiune globală, acest proiect a atras de-a lungul timpului specialiști din diverse domenii, prin interdisciplinaritatea contribuțiilor la BAW, oamenii au posibilitatea de a privi creierul într-o maniera holistică și integrativă cu ajutorul specialiștilor din întreaga lume. Deși în ultimii ani s-au făcut multe descoperiri în cercetarea neuroștiințifică, multe alte lucruri așteaptă să fie clarificate iar eventimentele precum BAW au o contribuție importantă în stimularea curiozității noilor generații și oferirea unei oportunități internaționale tuturor specialiștilor din domeniu de a-și face cunoscute descoperirile și de a le împărtăși lumii.

Mai multe detalii puteți afla din materialele de mai jos:

http://www.dana.org/BAW/

http://www.fens.org/Outreach/FENS-Brain-Awareness-Week/

https://www.slideshare.net/neurosciust/neuroscience-methods

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_neuroscience

McNerney, C. D., Chang, E.-J., & Spitzer, N. C. (2009). Brain Awareness Week and Beyond: Encouraging the Next Generation. Journal of Undergraduate Neuroscience Education, 8(1), A61-A65.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *