Simona Pascal, membră a Laboratorului de Științe Cognitive Clinice, va susține o prelegere în cadrul seminarului IRH-ICUB

Marţi, 22 mai 2018, Secţia de Ştiinţe Umaniste a Institutului de Cercetări al Universităţii din Bucureşti (IRH-ICUB) organizează o nouă prelegere în cadrul seminarului „Conştienţă şi cunoaştere – o abordare interdisciplinară”. Prelegerea va avea loc începând cu ora 17:00, în sala de conferințe a sediului IRH-ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1).

Tema prelegerii susţinute de doctoranda Simona A. Pascal, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, este „Prezența dezgustului în psihopatologia anxioasă”. Simona Pascal va detalia rolul dezgustului în menținerea tulburărilor de anxietate, tulburării obsesiv-compulsive, dar și tulburărilor de alimentație. Se va pune accent pe diferențierea conceptelor de frică și dezgust în cadrul acestor tulburări psihice, modul în care se manifestă dezgustul în simptomatologia anxioasă, dar și tehnici de intervenție specifice.

Simona A. Pascal este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti. De asemenea, este psiholog clinician, dar și membru afiliat Laboratorului de Ştiinţe Clinice Cognitive de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Printre interesele sale de cercetare se află rolul dezgustului în menținerea psihopatologia și în recăderi, precum și aplicații ale tehnicii amorsajului în psihologia clinică.

Seminariile „Conştienţă şi cunoaştere – o abordare interdisciplinară” sunt organizate de dr. Diana Stanciu, membru asociat al Secţiei de Ştiinţe Umaniste a Institutului de Cercetări din cadrul Universităţii din Bucureşti. Mai multe informaţii despre activitatea de cercetare a Dianei Stanciu pot fi găsite aici.

Mai multe informaţii despre seminariile „Conştienţă şi cunoaştere – o abordare interdisciplinară” sunt disponibile aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *