Dilema conflictelor valorice în psihoterapie

Articol redactat de Eduaurd Gușan

Conflictul valoric

Atitudinea neutră a psihoterapeutului față de valorile clientului și acceptarea lui necondiționată este frecvent adusă în discuție când sunt amintite codurile etice specifice profesiei. Neutralitatea valorică este văzută ca o virtute pentru un psihoterapeut iar paternalismul valoric, tendința de a impune clientului propriile valori, este deseori dezaprobată de practicieni. Totuși acest principiu etic a fost întâmpinat de o critică puternică (Slife, Smith, & Burchfield, 2003) fiind considerat un ideal nerealist pentru psihoterapeuți. Unii autori au argumentat chiar că valorile sunt o parte importantă a procesului terapeutic (Smith, 2009). Este un fapt bine cunoscut că valorile clienților și ale psihoterapeuților intră deseori în dezacord ajungând până la un conflict valoric, ceea ce determină mulți clienți să întrerupă procesul terapeutic (Farnsworth & Callahan, 2013).

Sunt foarte frecvente și cazurile când valorile clienților “se aliniază” cu cele a terapeutului, chiar dacă acesta nu este conștient de schimbare. Unii pacienți încep procesul terapeutic pornind de la o poziție vulnerabilă și tind să învestească psihoterapeutul cu autoritate, lăsându-se ușor influențați de valorile sale. Problema etică devine și mai dilematică când patronismul valoric față de asemenea persoane are rezultate pozitive în terapie (Kelly, 1990).

Un domeniu sensibil față de conflictele valorice este viața religioasă și spirituală a clientului. Incidența psihoterapeuților care cred într-o entitate religioasă este mai mică comparativ cu populația generală, astfel recomandările etice de a ajusta intervenția în acord cu valorile clientului sunt în acest caz mai exigente (Farnsworth & Callahan, 2013). Unele studii atenționează suplimentar că conflictele valorice rezultă în disonanțe cognitive, ce afectează starea de bine a clientului și uneori chiar rezultatul terapiei în general (Gosling, Denizeau, & Oberlé, 2006).

 

Dileme

Pe lângă cazurile enunțate anterior unde paternalismul valoric are un efect benefic asupra clienților, dilemele valorice pot lua forme mai subtile abordând valori intrinseci procesului terapeutic. De exemplu, creșterea autonomiei clientului este frecvent unul dintre scopul psihoterapiei, însă autonomia este un concept specific tradiției morale vestice. Culturile orientate spre armonizarea vieții sociale accentuează mai degrabă importanta reciprocității și interdependenței (Jadaszewsk, 2016). Acest fapt a determinat Asociația Psihologilor din America să excludă autonomia din principiile etice generale (APA, 2010).

În ciuda faptului că divergența valorică este un impediment des întâlnit în cabinetele psihoterapeuților, ghidajul etic este vag și nu este prevăzut pentru a aborda o cazuistică vastă și diversă. Responsabilitatea de a delimita influența valorică justificată de scopul terapiei de cea motivată de impulsurile personale cade de cele mai multe ori pe umerii psihoterapeutului.

 

Recomandări

Diferențele valorice nu sunt inevitabil nefavorabile. O discuție prudentă pe baza unui conflict valoric oferă oportunități atât pentru client cât și pentru terapeut de a conștientiza și reevalua propriul set de credințe. Abilitatea de auto-conștientizare și insight este de mare ajutor psihoterapeuților în acest caz pentru a clarifica propriile valori, influența lor asupra terapiei și asistarea clientului într-un proces similar de reevaluare a propriilor credințe (Tjeltveit, 2006).

Delimitarea credințelor descriptive de cele existențiale, care formează nucleul valoric personal, este la fel de importantă. Credințele descriptive enunță un efect de cauzalitate care poate fi demonstrat (ex: pregătirea insuficientă pentru un examen afectează performanța academică) ceea ce le face obiective eficiente pentru procesul terapeutic (Jadaszewski, 2017).

Este puțin probabil să existe o abordare potrivită pentru toți clienții. Uneori diferențele valorice pot ridica obstacole în traseul terapeutic, pe când în alte cazuri pot din contra dezvolta relația terapeutică. Este recomandată influențarea valorică minimă, necesară pentru atingerea scopurilor terapeutice, păstrând un echilibru între grija pentru client și prudența în evitarea conflictelor valorice.

 

Bibliografie

American Psychological Association. (2010). Ethical principles of psychologists and code of conduct: Including 2010 amendments. Washington, DC: Author.

Slife, Brent & Fisher Smith, Amy & Burchfield, Colin. (2003). Psychotherapists as crypto-missionaries: An exemplar on the crossroads of history, theory, and philosophy.. About Psychology: Essays at the Crossroads of History, Theory, and Philosophy.

Farnsworth, J. K., & Callahan, J. L. (2013). A model for addressing client–clinician value conflict. Training and Education in Professional Psychology, 7(3), 205–214. https://doi.org/10.1037/a0032216

Gosling, P., Denizeau, M., & Oberlé, D. (2006). Denial of responsibility: A new mode of dissonance reduction. Journal of Personality and Social Psychology, 90(5), 722–733. https://doi.org/10.1037/0022-3514.90.5.722

Jadaszewski, S. (2017). Ethically Problematic Value Change as an Outcome of Psychotherapeutic Interventions. Ethics & Behavior, 27(4), 297–312. https://doi.org/10.1080/10508422.2016.1195739

Kelly, T. A. (1990). The role of values in psychotherapy: A critical review of process and outcome effects. Clinical Psychology Review, 10(2), 171–186. https://doi.org/10.1016/0272-7358(90)90056-G

Smith, K. R. (2009). Psychotherapy as applied science or moral praxis: The limitations of empirically supported treatment. Journal of Theoretical and Philosophical Psychology, 29(1), 34–46. https://doi.org/10.1037/a0015564

Tjeltveit, A. C. (2006). To what ends? Psychotherapy goals and outcomes, the good life, and the principle of beneficence. Psychotherapy: Theory, Research, Practice, Training, 43(2), 186–200. https://doi.org/10.1037/0033-3204.43.2.186

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *