BB-8 ne sare în ajutor: Integrarea roboților de asistență socială în intervențiile terapeutice

Articol redactat de Eduard Gușan

Au venit oare timpurile când este posibilă integrarea roboților în intervențiile terapeutice? Deși modalitatea și domeniul aplicabilității sunt în prezent încă limitate, se pare că în viitor nu vom mai fi surprinși să auzim aprecierile unui robot când reușim ceva sau încurajările sale când avem reticențe în fața unei provocări. Cum ne pot fi utili însă acești roboți?

 

Caracteristicile roboților de asistență socială

O categorie de roboți, roboții de asistență socială (engl. socially assistive robots), au început deja să își facă tot mai mult prezența fiind utilizați cu succes în terapia tulburărilor din spectrul autist sau în asistența bătrânilor cu boli neurodegenerative, cum ar fi demența. Acești roboți au diverse funcții utile: pot oferi feedback sau informații educaționale, îndruma pacienții în rezolvarea unor sarcini, pot ține cont de respectarea tratamentului și monitoriza progresul terapeutic (Moyle et al., 2013).

Roboții au totuși încă limite majore în ceea ce privește calitatea interacțiunii și sunt controlați deseori de un asistent sau terapeut (Lu & Smart, 2011). Pentru a îmbunătăți interacțiunea om-robot producătorii le oferă formă de animăluțe prietenoase sau de figuri antropomorfe. Un alt atribut ce facilitează interacțiunea este capacitatea de expresie emoțională a robotului prin reacțiile faciale sau timbrul vocal (Powers & Kiesler, 2006). Pe lângă acestea, posibilitatea de a programa robotul să ofere feedback în conformitate cu un profil psihologic crește disponibilitatea de interacțiune a utilizatorului (Tapus, 2013).

 

Funcțiile roboților de asistență socială

Una din cea mai des utilizată funcție a roboților în intervențiile terapeutice este cea de companion. Roboții pot oferii unele beneficii asociate contactului cu animalele de companie în spațiile medicale unde accesul animalelor vii este interzis sau limitat. Cercetăriile ce au studiat rolul de companion a robotului în intervențiile pentru bătrânii cu deficiențe cognitive asociate demenței sau persoanele cu un un risc înalt de depresie au identificat la utilizatori îmbunătățirea dispoziției afective (Wada et al. 2005) și reducerea sentimentelor de singurătate (Robinson et al. 2013).

Rolul terapeutic a roboților ca partener de joacă a fost studiat preponderent în asistența copiilor cu tulburări din spectrul autist. Roboții sunt în aceste cazuri controlați direct de asistenți sau terapeuți pentru a implica copii în sarcini cognitive sau interacțiuni sociale. Asemenea intervenții ajută copii să mențină contactul vizual, să își aștepte rândul în jocuri sau să își focalizeze mai ușor atentia (Scassellati et al. 2012).

O altă funcție utilă a roboților de asistență socială este cea de instructor. Acest rol a fost studiat mai ales în activitățile fizice auxiliare terapiei sau în programele de reducere a greutății corporale (Fasola & Mataric, 2010). Roboțelul poate descrie și prezenta sarcina, monitoriza performanța sau oferi fedback și încurajări.

 

Limitele și dificultățile implementării

Utilizarea roboților în terapie este asociată cu anumite provocări ce țin de reticența beneficiarilor sau terapeuților, de limitele tehnologice și numărul mic de cercetări care să ateste eficiența implementarii (Rabbitt et al. 2015). Studiile derulate până în prezent au avut un număr mic de subiecți iar în multe cazuri nu au utilizat grupuri de control ceea ce face dificilă evaluarea eficienței terapeutice. Deși integrarea roboțiilor în terapie este înca în stadiul său incipient, aplicarea lor este caracterizată de rolul sau particularitățile intervenției astfel utilitatea roboților surprinsă într-un domeniu nu poate fi generalizată.

Implementarea roboților în terapie este uneori intâmpinată de o reticență atât din partea utlizatorilor cât și a terapeuților. Unii asistenți sau terapeuți consideră că roboții pot substitui interacțiunea umană într-un mod negativ, ducând la degradarea vieții sociale (Calo et al. 2013). Aceste temeri nu sunt însă întemeiate. Studiile prezentate mai sus ne arată că, din contra, roboții facilitează și stimulează atitudinea sau activitățiile pro-sociale. Îngrijorările că roboții vor substitui terapeuții sunt la fel nefondate. Roboții au mai degrabă rolul de accesoriu terapeutic iar aplicabilitatea si utilitatea acestora sunt decise în totalitate de terapeut.

O problemă etică apare în mod surprinzător atunci când utilizatorii învestesc roboții cu abilități umane sau îi consideră capabili de funcții neimplementate. Un exemplu sunt copii care aruncă mingea cânelui-robot așteptând ca acesta să o returneze (Melson et al., 2009). Unii utilizatori ajung sa creadă ca roboții înțeleg exprimarea emoțională și dezvoltă chiar un atașament față de ei. În aceste cazuri este important de a explica utilizatorului de ce anume este robotul capabil (Sharkey & Sharkey, 2010).

Integrarea roboților în intervențiile terapeutice este fără îndoială un subiect controversat si captivant în același timp. Deși aplicabilitatea acestora este încă redusă, ne putem aștepta ca progresele tehnologice să diversifice ariile de utilizare a roboților, să îmbunătățească funcționalitatea lor și calitatea interacțiunii cu utilizatorii.

 

Bibliografie

Calo, C. J., Hunt-Bull, N., Lewis, L., & Metzler, T. (2013). Ethical Implications of Using the Paro Robot with a Focus on Dementia Patient Care. Paper presented at the Twenty-Fifth Association for the Advancement of Artificial Intelligence (AAAI) Conference on Artificial Intelligence: Human–Robot Interaction in Eldercare, San Francisco, CA (August).

Fasola, J., & Mataric, M. J. (2010). Robot exercise instructor: A socially assistive robot system to monitor and encourage physical exercise for the elderly. In 19th International Symposium in Robot and Human Interactive Communication (pp. 416–421). Viareggio, Italy: IEEE.

Lu, D. V., & Smart, W. D. (2011). Human-robot interactions as theatre. In 2011 RO-MAN (pp. 473–478). Atlanta, GA, USA: IEEE.

Melson, G. F., Kahn, P. H., Beck, A., Friedman, B., Roberts, T., Garrett, E., & Gill, B. T. (2009). Children’s behavior toward and understanding of robotic and living dogs. Journal of Applied Developmental Psychology, 30(2), 92–102.

Moyle, W., Cooke, M., Beattie, E., Jones, C., Klein, B., Cook, G., & Gray, C. (2013). Exploring the Effect of Companion Robots on Emotional Expression in Older Adults with Dementia: A Pilot Randomized Controlled Trial. Journal of Gerontological Nursing, 39(5), 46–53.

Powers, A., & Kiesler, S. (2006). The advisor robot: tracing people’s mental model from a robot’s physical attributes. In Proceeding of the 1st ACM SIGCHI/SIGART conference on Human-robot interaction  – HRI ’06 (p. 218). Salt Lake City, Utah, USA: ACM Press.

Rabbitt, S. M., Kazdin, A. E., & Scassellati, B. (2015). Integrating socially assistive robotics into mental healthcare interventions: Applications and recommendations for expanded use. Clinical Psychology Review, 35, 35–46.

Robinson, H., MacDonald, B., Kerse, N., & Broadbent, E. (2013). The Psychosocial Effects of a Companion Robot: A Randomized Controlled Trial. Journal of the American Medical Directors Association, 14(9), 661–667.

Scassellati, B., Henny Admoni, & Matarić, M. (2012). Robots for Use in Autism Research. Annual Review of Biomedical Engineering, 14(1), 275–294.

Sharkey, N., & Sharkey, A. (2010). The crying shame of robot nannies: An ethical appraisal. Interaction Studies, 11(2), 161–190.

Tapus, A. (2009). Socially Assistive Robots: The Link between Personality, Empathy, Physiological Signals, and Task Performance.

Wada, K., Shibata, T., Saito, T., Sakamoto, K., & Tanie, K. (2005). Psychological and Social Effects of One Year Robot Assisted Activity on Elderly People at a Health Service Facility for the Aged. In Proceedings of the 2005 IEEE International Conference on Robotics and Automation (pp. 2785–2790). Barcelona, Spain: IEEE.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *