Holocaustul și consecințele psihologice pe termen lung asupra supraviețuitorilor

Articol redactat de Simona Pascal

Imagini pentru never again what you do matters

(imagine preluată din: https://cas.uab.edu/humanrights/2018/04/30/from-memory-to-action-never-again-begins-with-you/)

Supraviețuitorii Holocaustului sunt, în prezent, unul dintre cele mai cunoscute grupuri cu dificultăți psihologice care au ajuns la vârsta a treia (Fridman, Bakermans-Kranenburg, Sagi-Schwartz, & Van IJzendoorn, 2011). Un supraviețuitor al Holocaustului reprezintă orice persoană care a fost persecutată sau discriminată de regimul nazist în anii 1933-1945. Există aproximativ 500.000 de supraviețuitori ai Holocaustului, iar cei care trăiesc, în prezent, au în jurul vârstei de 83 de ani, dar erau copii, adolescenți sau adulți tineri în timpul persecuției naziste (Foundation for the Benefit of Holocaust Victims in Israel, 2015).

Consecințele psihologice pe termen lung ale Holocaustului asupra supraviețuitorilor

Cercetările evidențiază faptul că majoritatea victimelor Holocaustului au dezvoltat simptome ale anxietății, depresiei și tulburării obsesiv-compulsive; efectele pe termen lung ale traumei severe și prelungite, inclusiv problemele fizice și psihice, pot continua până la vârsta înaintată. Aceste efecte pot amplifica atât probleme de sănătate fizică, cât și psihică, care apar după vârsta adultă (Shmotkin, Shrira, & Palgii, 2011), mai ales atunci când se confruntă cu factori de stres relaționați cu vârsta înaintată (Kahana, 1992, Kimron & Cohen, 2012).

Factorii protectivi privind simptomele posttraumatice în rândul supraviețuitorilor sunt: suportul social, optimismul, încredere în propria persoană, cogniții raționale (Wilson, 2014). Cu toate acestea, s-au constatat rezultate contradictorii în ceea ce privește distresul în rândul supraviețuitorilor. Diverși autori au concluzionat faptul că majoritatea supraviețuitorilor Holocaustului suferă de tulburări de stres posttraumatic sau diverse simptome ale acestei tulburări, în comparație cu persoanele în vârstă care nu au un istoric al Holocaustului (Lamet, Szuchman, Perkel, & Walsh, 2008; Witztum & Malkinson, 2009). În schimb, alți cercetători și clinicieni au arătat că supraviețuitorii au reușit să-și reconstruiască viețile în numeroase moduri, adaptându-se, după război, cerințelor postbelice (Barel, Van IJzendoorn, Sagi-Schwartz, & Bakermans-Kranenburg, 2010; Fridman et al., 2011; Kahana, Harel și Kahana, 2005). O posibilă explicație pentru acest răspuns diferențiat este reziliența, concentrându-se asupra rolului în procesele de evaluare și utilizarea resurselor sociale (Mancini, & Bonanno, 2009). Astfel, în urma unui eveniment negativ, persoanele sunt considerate reziliente dacă mențin o stabilitate psihologică și au mai puține probleme de sănătate psihică (Waugh, Fredrickson, & Taylor, 2008).

Transmiterea transgenerațională a traumei

Holocaustul și-a lăsat amprenta nu doar asupra supraviețuitorilor, ci și asupra copiilor acestora. În locul numerelor tatuate pe antebrațele lor, aceștia sunt marcați epigenetic, ceea ce reprezintă o „amintire biologică” a ceea ce au experimentat părinții. Ca urmare, mulți suferă de o vulnerabilitate generală la stres. Studiile au presupus că o astfel de transmitere a fost cauzată de comportamentul părinților privind creșterea copilului. Cercetările noi, însă, indică faptul că acestea ar fi putut fi, de asemenea, transmise epigenetic copiilor acestora. Integrând atât factorii ereditori, cât și cei de mediu, epigenetica adaugă o dimensiune psihologică nouă și mai cuprinzătoare explicării transmiterii transgeneraționale a traumei (Kellermann, 2013). În general, transmiterea transgenerațională a traumei se referă la procesul în care o traumă care s-a petrecut la prima generație a fost transmisă celei de-a doua generații. Un astfel de proces este strâns legat de tema generală a eredității – transmiterea caracteristicilor de la părinți la urmașii acestora (Kellermann, 2013). Mulți copii ai supraviețuitorilor din Holocaust au avut coșmaruri teribile, în care sunt urmăriți, persecutați, torturați sau anihilați. Aceștia suferă de anxietate și depresie, ceea ce reduce capacitatea lor de a face față stresului și afectează negativ aspectele profesionale și sociale (Kellermann, 2013). Mai mult, simptomele stresului posttraumatic sunt relaționate cu acele comportamente nesănătoase (spre exemplu, consumul de alcool și substanțe interzise) de-a lungul generațiilor în familiile cu supraviețuitori ai Holocaustului (Shrira, 2019).

Cercetările evidențiază că nu doar copiii supraviețuitorilor Holocaustului, dar și copiii altor părinți diagnosticați cu tulburare de stres posttraumatic, sunt, de asemenea, vulnerabili la aceste aspecte patologice, inclusiv descendenții veteranilor de război (Dekel & Goldblatt, 2008), supraviețuitorii traumelor războiului și abuzului sexual din perioada copilăriei, refugiații și victimele torturilor (Danieli, 1998).

Abordarea evoluționistă oferă o explicație mai cuprinzătoare a studiului transmiterii transgeneraționale a traumei decât modelele psihodinamice și socioculturale (Kellermann, 2011). Astfel, transmiterea intergenerațională poate să apară nu doar prin intermediul genelor, ci prin variații ereditare, prin intermediul a patru etape: (1) la nivel fizic, stabilit de genetică, (2) la nivel epigenetic care implică variații în ADN, (3) transmiterea anumitor preferințe sau comportamente (spre exemplu, preferințe alimentare), (4) moștenirea simbolică, unică pentru oameni, în care tradițiile sunt transmise prin intermediul limbii și culturii (Jablonka & Lamb, 2005). Deși sunt publicate zeci de studii pe tema transmiterii transgeneraționale a traumei, nu este cert modul și cu ajutorul cărui pattern se transmite genetic o traumă a unui părinte cu tulburare de stres posttraumatic; nu orice traumă prezintă un asemenea impact și nu sunt cunoscute gene certe care să fie total conectate cu reacția la traumă.

Concluzii

Cu toate că evenimente ca Holocaustul pot conduce la efecte devastatoare în privința stării psihologice a victimelor, aspecte precum cognițiile raționale, reziliența și suportul social pot ajuta supraviețuitorii să depășească, în mod adaptativ, respectivele situații. De asemenea, epigenetica evidențiază o viziune nouă, optimistă asupra sănătății și bolii în rândul copiilor persoanelor diagnosticate cu tulburare de stres posttraumatic. Astfel, se pot utiliza strategii proactive pentru a face față cu succes evenimentelor traumatice.

Referințe bibliografice

Barel, E., Van IJzendoorn, M. H., Sagi-Schwartz, A., & Bakermans-Kranenburg, M. J. (2010). Surviving the Holocaust: A meta-analysis of the long-term sequelae of a genocide. Psychological Bulletin, 136(5), 677. doi: 10.1037/a0020339

Danieli, Y. (1998). International Handbook of Multigenerational Legacies of Trauma. New York: Plenum.

Dekel, R. & Goldblatt, H. (2008). Is There Intergenerational Transmission of Trauma? The Case of Combat Veterans‟ Children. American Journal of Orthopsychiatry, 78(3), 281–289. https://doi.org/10.1037/a0013955

Foundation for the Benefit of Holocaust Victims in Israel (2015). http://www.kshoa.org/_Uploads/dbsAttachedFiles/reportshoa2015.pdf

Fridman, A., Bakermans-Kranenburg, M. J., Sagi-Schwartz, A., & Van IJzendoorn, M. H. (2011). Coping in old age with extreme childhood trauma: Aging Holocaust survivors and their offspring facing new challenges. Aging & Mental Health, 15(2), 232-242. https://doi.org/10.1080/13607863.2010.505232

Greenblatt Kimron, L., Marai, I., Lorber, A., & Cohen, M. (2019). The long-term effects of early-life trauma on psychological, physical and physiological health among the elderly: the study of Holocaust survivors. Aging & Mental Health, 1-10. https://doi.org/10.1080/13607863.2018.1523880

Jablonka, E. & Lamb, M. (2005). Evolution in Four Dimensions, Cumberland, RI: MIT.

Kahana, B. (1992). Late-life adaptation in the aftermath of extreme stress. In M. Wykel, E. Kahana, & J. Kowal (Eds.), Stress and Health among the Elderly (pp. 5–34). New York: Springer.

Kahana, B., Harel, Z., & Kahana, E. (2005). Holocaust survivors and immigrants: Late life adaptations. New York: Springer

Kellermann, N. P. (2013). Epigenetic transmission of holocaust trauma: can nightmares be inherited. The Israel Journal of Psychiatry and Related Sciences, 50(1), 33-39.

Kimron, L., & Cohen, M. (2012). Coping and emotional distress during acute hospitalization in older persons with earlier trauma: the case of Holocaust survivors. Quality of Life Research, 21(5), 783-794. https://doi.org/10.1007/s11136-011-9984-6

Lamet, A., Szuchman, L., Perkel, L., & Walsh, S. (2008). Risk factors, resilience, and psychological distress among holocaust and nonholocaust surviviors in the post-9/11 environment. Educational Gerontology, 35(1), 32-46.
https://doi.org/10.1080/03601270802349403

Mancini, A. D., &  Bonanno, G. A. (2009). Predictors and parameters of resilience to loss: Toward an individual differences model. Journal of Personality, 77(6), 1805-1832. https://doi.org/10.1111/j.1467-6494.2009.00601.x

Shmotkin, D., Shrira, A. & Palgi, Y. (2011). Does Trauma Linger into Old-Old Age: Using the Holocaust as a Paradigm. In L.W. Poon & J. Cohen-Mansfield (Eds.), Understanding Well-Being in the Oldest Old (pp.81–95). Cambridge, UK: Cambridge University Press.

Shrira, A. (2019). Parental PTSD, health behaviors and successful aging among offspring of Holocaust survivors. Psychiatry Research, 271, 265-271. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2018.11.060

Waugh, C. E., Fredrickson, B. L., & Taylor, S. F. (2008). Adapting to life’s slings and arrows: Individual differences in resilience when recovering from an anticipated threat. Journal of Research in Personality, 42(4), 1031-1046. https://doi.org/10.1016/j.jrp.2008.02.005

Wilson, B. E. (2014). Characterization of predicting factors in Post-traumatic Growth among Holocaust Survivors: A qualitative study. Long Beach: California State University.

Witztum, E., & Malkinson, R. (2009). Examining traumatic grief and loss among Holocaust survivors. Journal of Loss and Trauma, 14(2), 129-143. https://doi.org/10.1080/15325020902724511

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *