Detectarea depresiei în vorbire, cu ajutorul inteligenței artificiale

Articol redactat de Viorel Ciobotaru

Într-o societate în care succesul poate fi obținut doar în urma depășirii unei concurențe permanente, resursele psihice sunt una din cele mai importante elemente necesare supraviețuirii lumii capitaliste. Astfel, datorită presiunii constante, una din cele mai răspândite afecțiuni psihologice este depresia, afectând peste 300 milioane de oameni la nivel global.

 

Simptomele depresiei pot fi: pierderea plăcerii sau interesului față de activități ce înainte erau interesante pentru persoana respectivă, schimbări în apetit, precum și pierderea sau luarea în greutate indiferent de dietă, probleme cu somnul, energie scăzută, sentimentul de irelevanță sau de vinovăție, dificultate în concentrare, gândire, sau luare de decizii, și în ultimul rând, gânduri suicidale și altele legate de moarte.

 

Modul cel mai pregnant în care se manifestă depresia este în activitățile de zi cu zi prin fluctuații comportamentale, cât și prin felul în care oamenii vorbesc.

 

Astfel, mai mulți cercetători au fost motivați să producă modalități eficiente și calitative de detectare a depresiei, utilizând inteligența artificială cu scopul de a determina existența și nivelul afecțiunii, de exemplu doar prin modul în care oamenii vorbesc la telefon.

 

Inteligența artificială poate fi definită ca o simulare a proceselor inteligenței umane de către sisteme computerizate, ce includ învățarea (asimilarea informațiilor și regulilor necesare utilizării informației), raționament (utilizarea regulilor pentru a genera concluzii) și auto-corectare.

 

Într-un nou studiu făcut de cercetătorii din Universitatea din Alberta au fost utilizate două seturi de înregistrări vocale, cu durate de la 5 la 50 de minute, pe care s-au testat diferiti algoritmi de regresie și de clasificare, cel mai bun fiind Deep Neural Network pentru clasificări binare.

 

În viitor, aceste descoperiri pot fi utilizate pentru a dezvolta aplicații pentru telefoane, ce vor ajuta la detectarea depresiei mult mai rapid si corect.

 

„Un scenariu realist ar fi ca oamenii să utilizeze o aplicație ce va colecta părți vocale în timp ce aceștia vorbesc normal. Aplicația, ce va rula pe telefonul utilizatorului, va recunoaște și urmări indicatori de stare de spirit, precum depresia, de-a lungul timpului,” spune Eleni Stroulia, unul din autorii studiului.

 

În plus, implicarea și dezvoltarea inteligenței artificiale în domeniul clinic poate duce la noi forme de terapii, mult mai eficiente.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *