Încarc Evenimente

Cum să înveți mai bine, conform psihologiei cognitive

Vă invităm pe data de 8 ianuarie 2021, în intervalul 18:00-19:00 la webminarul „Cum să înveți mai bine, conform psihologiei cognitive” susținut de către colegul nostru Alexandru Pană, din cadrul Seriei de Prelegeri și Ateliere ale Laboratorului de Științe Cognitive Clinice, ediția a II-a.

Cine este Alexandru Pană?

Alex este licențiat în psihologie și masterand în an terminal în cadrul programului ,,Psihologia Sănătății – Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală” al Universității din București. De asemenea, el se află în proces de formare profesională pentru a putea deveni psihoterapeut cognitiv-comportamental, iar în toamna anului 2019 s-a alăturat Laboratorului de Științe Cognitive Clinice.

În ce va consta acest webminar?

Webminarul ,,Cum să înveți mai bine, conform psihologiei cognitive” își propune să ofere noțiuni generale despre: modul în care se formează conceptele și are loc învățarea intenționată; sumarizarea factorilor, circumstanțelor și comportamentelor care sunt cruciale în înțelegerea, memorarea și învățarea calitativă și durabilă a unui element; câteva strategii de memorare care s-au dovedit a fi eficiente.

Evenimentul este gratuit.

Menționăm faptul că avem 30 locuri disponibile, destinate celor care ne urmăresc pe pagina de Facebook a Laboratorului de Științe Cognitive Clinice.

Vă puteți înscrie la acest webminar până pe 7 ianuarie, prin formularul de alături. Vă așteptăm!

 

ZILE
ORE
MINUTE
SECUNDE
  • Acest eveniment a trecut.
Livestream
  • ORA DE ÎNCEPERE
    6:00pm
  • ORA DE ÎNCHEIERE
    7:00pm
  • Organizer
    Laborator de Stiinte Cognitive Clinice
  • Location
    GOOGLE MEET Romania
<iframe width="100%" height="350px" frameborder="0" style="border:0" src="https://www.google.com/maps/embed/v1/place?key=AIzaSyDNsicAsP6-VuGtAb1O9riI3oc_NOb7IOU&q=GOOGLE+MEET+Romania+" allowfullscreen> </iframe>
Participanți: 404 / ∞

Înscrierile pentru acest eveniment s-au terminat!

ro_RORomână