Articol redactat de Simona Pascal

(sursă imagine: https://www.researchgate.net/figure/Examples-of-photographs-shown-to-participants-in-the-neutral-group-left-standard-

smile_fig1_231211974)

Ipoteza feedback-ului facial este una dintre cele mai testate, dar și controversate ipoteze. Acest concept apare prima dată în ideile lui Charles Darwin și William James, iar ideea principală este faptul că expresia de tip facial poate determina sau cel puțin influența emoțiile pe care le resimte o persoană la un moment dat. Un experiment clasic și ilustrativ al acestui fenoment este ca persoana să poziționeze între dinți un creion și, ulterior, să se privească în oglindă, observând ce efecte (de tip expresii faciale) a avut.

Feedbackul facial are doua dimensiuni, intensitate – de exemplu, atunci când o persoană furioasă se și încruntă, atunci nivelul furiei crește) și calitatea experienței – de exemplu, faptul că o persoană tristă zâmbește, transformă tristețea într-una dulce-amăruie (McIntosh, 1996) .

Feedback-ul facial și tulburările clinice

Până în acest moment, conceptul de feedback facial a fost studiat în cadrul tulburării depresive și în privința poftelor alimentare, dar au fost câteva cercetări care s-au extins chiar și la domeniul medicinii.

În privința depresiei, un studiu important este cel realizat de Finzi și Rosenthal (2016) în cadrul căruia aceștia au descoperit că paralizia mușchiului corugator, indus prin intermediul injecțiilor cu toxină botulinică, este eficientă în reducerea simptomatologiei depresive. În literatura de specialitate sunt și alte cercetări care susțin faptul că intervențiile bazate pe feedback-ul facial pot reduce nivelul simptomelor depresive (Carruthers & Carruthers, 2017; Kruger & Wollmer, 2015; Lin, Hu, & Gong, 2015).

În raport cu pofta alimentară, Schimdt și Martin (2017) au arătat faptul că expresiile mimice pot influența aceste pofte alimentare și feedback-ul facial pozitiv (contracția mușchiului zigomatic, asociat cu zâmbetul) poate diminua apariția poftelor alimentare.

O meta-analiză recentă (Coles și Larsen, 2017) pe 136 de articole evidențiază o mărime a efectului scăzută, dar semnificativă în privința feedback-ului facial în cadrul experiențelor afective.

Limite

Atunci când vorbim despre cercetare și, implicit, despre publicarea rezultatelor obținute, inevitabil ajungem și la replicarea studiilor. Faimosul studiu al lui Strack, Martin și Stepper (1988) a fost replicat de către Wagenmakers și colab. (2016) care au evidențiat nu există suficiente dovezi care să ateste că manipularea zâmbetului cu ajutorul unui creion crește nivelul amuzamentului, în timp ce persoanele vizionează desene animate; astfel, studiul lui Strack, Martin și Stepper (1988) nu a putut fi replicat.

De asemenea, o altă limită a studiilor realizate pe feedback-ul facial în concordanță cu emoțiile este aceea că există un accent crescut asupra studierii fericirii, tristeții și furiei, eliminând, astfel, celelalte tipuri de emoții.

Și totuși, de ce este important feedback-ul facial?

Chiar dacă unul dintre studiile emblematice ale feedbackului facial nu a putut fi replicat, fenomenul de feedback social nu este invalidat. Sunt o serie de studii, multe chiar recente, care susțin în continuare, pe alte tipuri de studii, aplicativitatea și importanța conceptului. Astfel, studiile recente au găsit o serie de întrebuințări pentru feedback-ul facial, acestea fiind:

(1) feedback-ul facial prezintă un rol esențial în producerea unor modificări în activitatea biochimică a creierului (Zajonc, Murphy, & Inglehart, 1989);

(2) ajustează stările emoționale în curs de desfășurare prin faptul că, contractând mușchii implicați în expresiile faciale, emoțiile pot deveni mai intense (Davis, Senghas, & Ochsner, 2009; Soderkvist, Ohlen, & Dimberg, 2018);

(3) ajută la dezvoltarea nivelului empatiei (Andreasson & Dimberg, 2008);

(4) declanșarea proceselor emoționale (Levenson, Ekman, & Friesen, 1990);

(5) realizarea unui bun management al stresului (Kraft & Pressman, 2012);

(6) reducerea nivelului stării depresive (Finzi & Rosenthal, 2016);

(7) reducerea poftei de mâncare (Schmidt & Martin, 2017);

(8) îmbunătățirea nivelului stării de bine (Schmitz, 2016).

Așadar, nu uitați să zâmbiți cu fiecare ocazie pe care o aveți!

În final, vă propunem un scurt experiment care merită cel puțin o încercare: la următoarea conversație, zâmbiți mai mult (dacă se aplică situației) și observați ce efecte obțineți! 

Referințe bibliografice

Andréasson, P., & Dimberg, U. (2008). Emotional empathy and facial feedback. Journal of Nonverbal Behavior, 32(4), 215-224. doi: 10.1007/s10919-008-0052-z

Carruthers, A., & Carruthers, J. (2017). The future of neuromodulators in aesthetic medicine. In Carruthers, A., & Carruthers, J. (Eds.), Botulinum Toxin E-Book: Procedures in Cosmetic Dermatology Series (4th ed.). London, UK: Elsevier.

Coles, N., Larsen, J., & Lench, H. (2017). A meta-analysis of the facial feedback hypothesis literature. Retrieved from psyarxiv.com/svjru

Davis, J. I., Senghas, A., & Ochsner, K. N. (2009). How does facial feedback modulate emotional experience?. Journal of research in personality, 43(5), 822-829. doi: 10.1016/j.jrp.2009.06.005

Finzi, E., & Rosenthal, N. E. (2016). Emotional proprioception: Treatment of depression with afferent facial feedback. Journal of Psychiatric Research, 80, 93-96. doi: 10.1016/j.jpsychires.2016.06.009

Kraft, T. L., & Pressman, S. D. (2012). Grin and bear it: The influence of manipulated facial expression on the stress response. Psychological Science, 23(11), 1372-1378. doi: : 10.1177/0956797612445312

Kruger, T. H., & Wollmer, M. A. (2015). Depression–An emerging indication for botulinum toxin treatment. Toxicon, 107, 154-157. doi: 10.1016/j.toxicon.2015.09.035

Levenson, R. W., Ekman, P., & Friesen, W. V. (1990). Voluntary facial action generates emotion‐specific autonomic nervous system activity. Psychophysiology, 27(4), 363-384.

Lin, W., Hu, J., & Gong, Y. (2015). Is it helpful for individuals with minor depression to keep smiling? An event-related potentials analysis. Social Behavior and Personality: An International Journal, 43(3), 383-396. doi: 10.2224/sbp.2015.43.3.383

McIntosh, D. N. (1996). Facial feedback hypotheses: Evidence, implications, and directions. Motivation and Emotion, 20(2), 121-147.

Schmidt, J., & Martin, A. (2017). “Smile away your cravings”–Facial feedback modulates cue-induced food cravings. Appetite, 116, 536-543. doi: 10.1016/j.appet.2017.05.037

Schmitz, B. (2016). Art-of-living. Springer International Pu.

Söderkvist, S., Ohlén, K., & Dimberg, U. (2018). How the experience of emotion is modulated by facial feedback. Journal of nonverbal behavior, 42(1), 129-151. doi: 10.1007/s10919-017-0264-1

Strack, F., Martin, L. L., & Stepper, S. (1988). Inhibiting and facilitating conditions of the human smile: a nonobtrusive test of the facial feedback hypothesis. Journal of personality and social psychology, 54(5), 768-777.

Wagenmakers, E. J., Beek, T., Dijkhoff, L., Gronau, Q. F., Acosta, A., Adams Jr, R. B., … & Bulnes, L. C. (2016). Registered Replication Report: Strack, Martin, & Stepper (1988). Perspectives on Psychological Science, 11(6), 917-928. doi: 10.1177/1745691616674458

Zajonc, R. B., Murphy, S. T., & Inglehart, M. (1989). Feeling and facial efference: Implications of the vascular theory of emotion. Psychological Review, 96(3), 395-416.